Postări

Se afișează postări din iunie, 2014

Ura

As muri doar ca sa te ingenunchiez inainte timpului,sa simti si tu cum este sa pierzi pe cineva drag si sa nu il mai poti reintoarce din drum…Imi doresc ca sageti cu varf de venin sa iti crape sufletul…moartea mea sa fie arcasul care a tintit si a tras.M-as ruga la toate cele sfinte sa iti para lumea mai inceata si sa te intorci mereu de unde ai ramas…sa nu poti continua fara mine viata.N-am compasiune pentru tine,n-am mila,nu iti trebuie mila mea,asa cum nu ti-au trebuit nici sentimentele mele…Nu asa spuneai cand nu eram eu langa tine?Ai confundat fulgerator tot ce ti-am dat,dupa ce ai gresit ai cerut iertare,acum eu nu stiu ce este iertarea…Clipele mele,sa iti aduc din nou aminte,sunt puse in balanta si tremura pentru a fi ridicate catre inalturi…Stiu ca este frumos sa ierti,insa eu nu imi doresc sa iert…De aceea am sa te pictez in ochii fiecarui om,fiind vinovat pentru ce am inceput si n-am putut termina…O sa ramai impietrit ca intr-o fotografie alb-negru,o sa imi simti mangaierile

Sunt

Sunt ca un pescarus obosit de atata zbor ce se aseaza pe catarg infigandu-si ghearele in lemn….Asa par eu cand vreau sa raman intr-un loc,cand plang ca ma dor picioarele de la atatea drumuri…Inca mai falfai din aripi,as mai zbura daca as sti ca orizontul este unul curat si nici o primejdie nu ma asteapta.Eu inca mai exist din cand in cand,indiferent de faptul ca ma ascund pentru a nu fi gasita…Atipesc plangand in fiecare noapte si simt cu disperare cum mor incet,incet la fiecare pagina de gand data.Eu in calea mea,pot asterne,doar lacrimi si desartaciune…Sunt un castel darmat,o umbra ce se destrama,o poarta veche ce iese din balamale,sunt un zid pana la cer unde ingerii se inalta in fata tragediei.Sunt doi ochi negri care zac aruncati in ruine,sunt ceata asezata pe retina intr-o dimineata de iarna,sunt un cantec trist de mort…Sunt un vapor din port ce se scufunda,sunt o coperta de carte rupta,sunt flama rece de iubire ce palpaie printre cei prosti,sunt sangele de pe mainile unui solda

Am visat...

Am visat ca eram intr-o padure,in care copacii fugeau sfindand radacinile,unde florile cantau doine,unde pamantul privea parca printr-o ratacire a mintii.Zambeam,acolo macar zambeam,desi nu stiam de ce zambesc,vorbeam calm,sufletul imi era impacat,insa acolo erai si tu…omul negru,trist,cu o durere de torace aproape fatala.Colturile gurii tale ma intepau,ochii ma sfidau,iar pasarile se opreau din zbor cand tu te apropiai.Te voiam afara din lumea mea,din visul meu preasfant,sau voiam eu sa mor pentru un timp,deoarece ma durea prezenta ta.Voiam in fata ta sa creasca un tarm atat de abrupt ca sa nu il poti trece,in asa fel incat nicio corabie de tristete sa nu treaca.

Am vrut sa fiu

Am vrut sa fiu ca o stanca,sa fiu puternica si tare,sa fiu rece si neagra uneori,sa nu ma mai miste nimic din loc,insa ea mi-a spus ca taria ei e trecatoare si ca n-as vrea ca din mine sa cada bucati,asa ca,sa zambesc,fiind ca ura si indiferenta ma va distruge…Am vrut sa fiu ca marea,sa vin si sa plec cand vreau,sa ma retrag cand nu mai pot suporta si sa vin neinvitata,insa marea mi-a spus ca ea este obosita de la atatea drumuri,sa nu fiu ca ea,deoarece imi voi pierde jumatate din viata cautand un loc doar pentru mine.Am vrut sa fiu ca cerul,sa fiu limpede fara pata,linistit,sa am tovarasi norii,insa el mi-a zis sa nu fiu asa,pentru ca el este mai mereu trist,norii sunt trecatori,pasarile la fel,intr-un sfarsit el ramane singur si pustiu….Am vrut sa fiu ca tarmul,sa astept noii zori,sa vad cum soarele se inalta,insa el mi-a spus sa nu imi doresc acest lucru,fiind ca el nu are pe nimeni,soarele il saluta,insa pleaca repede,iar el ramane singur,batut de soare,de vant,de ploi,de frig…In

In gand cu tine

Am mers cu tine in gand peste tot unde era alb…Prin troiene,flori si livezi cu floare nascanda…M-ai insotit oriunde am vrut sa merg,nu m-ai lasat sa te uit…Prima data te-am urat pentru asta,apoi m-am obisnuit cu ideea ca vei ramane undeva in mine,chiar daca sufletul meu se chinuie sa te scoata afara.Ani de-a randul ai fost ca flama in inauntrul meu….Acum,dupa cum stii si tu,florile albe incep sa cada,troienile se topesc.A venit si timpul tau sa te stingi in mine….Nu vreau sa te mai simt inauntru,fiind ca mi-am pus dragostea in tot ce insemni tu…In privirile tale,in inima ta,in vocea ta,in sarutarea ta…Nu ai stiu sa apreciezi,mi-ai suras si ai plecat,dar am invatat de la tine ca dulceata iubirii este inselatoare,iti multumesc pentru ce m-ai invatat,asa in graba cum a fost.Eu ma chinui sa te sting in mine,deoarece sufletul meu e ca o camera in care vantul sufla pe sub usa,unde moartea geme…Ard ca sa te uit,vreau sa traiesc,desi am impresia ca voi plati cu moartea.

Alunec

Alunec,alunec fara sa imi dau seama unde ma duc,daca mai raman in viata sau moartea ma va lua cu ea…E un taram nou,cu oamenii noi ce se uita mirat la mine.Parca am renascut,insa intr-o alta lume…Este un ceas de taina,limbile ceasului se misca greu,totul are o viteza aproape de stagnare.Din existenta mea se rup bucati,imi aduc aminte cine sunt,de unde vin,insa nu stiu unde ma duc…nimeni nu vrea sa imi spuna,toti ma tin in suspans…Cerul ma invaluie cu o haina albastra,insa eu datoare fiind de mine,vreau sa merg goala.Goala de sentimente,de trairi,de haine. Dintr-o data totul se face alb,lumina ma vindeca cu albul ei imaculat,ma adaposteste ca pe o straina ce am devenit si alunga randuri de fiinte ce m-au tradat. Imi vreau viata inapoi,o cer cu ardoare…Vreau sa traiesc din nou in viata mea,sa uit in ea,sa iert in ea,sa chem muzele dureri pana devin un ghem de carne.