Translate

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Imi place sa citesc.

 Imi place sa citesc,dar imi displace sa o fac pentru ca asa trebuie.Acest lucru mie mi se pare un mod prin care nu ma relaxez,ci unul prin care imi exersez atentia si memoria,iar mai apoi raman cu cateva secvente din cartea respectiva si atat.Alerg dupa carti care nu imi lasa un gust amar,nu dupa cele in care parca autorul fuge dupa personaje cu un creion.Ador sa imi imaginez cum cei care au existenta doar in pagini prind grai si sfarama poarta inchisa lasandu-ma sa fiu spectatoare.Iubesc sa visez impreuna cu protagonistii,sa fac paralele intre ei si cei din viata mea…Daca ar fi sa aleg intre a vorbi ore in sir si a citi in tacere,as alege sa citesc,pentru ca la mine vorbele sunt ca bucatile de stanca,adica greu le poti muta.Uneori as fi preferat  sa fi trait intr-o carte,decat aici,nu stiu de ce,dar cred c-as fi fost mai fericita chiar daca muream sau ramaneam goala la sfarsit…Acolo ar fi fost la sfarsit…

vineri, 26 decembrie 2014

De ce urasc Craciunul...

 Craciunul s-a degradat atat de mult in timp,incat a ajuns sa fie perceput ca o sarbatoare ca oricare alta,in care cadourile,mancarea si zilele libere primeaza.Sunt multi factori pentru care eu una nu suport aceasta sarbatoare.
     Pentru inceput,sunt acei colindatori,care bat din poarta in poarta ce canta in zeflemea cateva strofe dintr-un colind,apoi iti intind mana.Acum vine punctul culminant,caci acestia nu se multumesc cu un covrig si un mar,deoarece au impresia ca efortul supraomenesc merita some "cing cing".Daca nu primesc ceea ce ar trebui,iti arunca o grimasa,urmand ca langa un cos de gunoi sa arunce ce le-ai oferit.
     Un alt lucru care mie imi produce dezgust,este acea bunatate echivalenta cu a unei zane,a oamenilor.Nu inteleg de ce,sau pentru ce,din monstrii se transforma in ingeri,pentru ca nu cred ca minunata sarbatoare i-a induiosat asa de mult.La fel se intampla si cu rudele care vin in ziua de Craciun la masa,doar ca sa manance,rude pe care eu aproape ca nu le cunosc,dar dupa spusele lor,ele au fost foarte devotate emotional mie(De aceea m-au sunat in fiecare an,in fiecare zi si minut).
     Cel de-al treilea factor ce imi alimenteaza ura pentru aceasta sarbatoare,este spiritul acela idiot de a oferi cadouri,de a impodobi un brad care creste foarte greu si de se lafai in tonele de mancare ce pentru stomac sunt grele care te conduc catre cel mai apropiat spital de urgenta.
     In ultimul rand,mai exista si imaginea unui Mos,personaj abstract,care manifesta o iubire nefireasca pentru semeni,iar din cate imi aduc aminte,i-o taiat mainile nevesti-sii...asta da iubire nemarginita.
     Cred ca mai trebuie sa va aduc la cunostiinta ca bradul acela pe care noi il taiem si-l impopotonam cu fel de fel de decoratiuni luci luci,apoi plangem ca n-avem paduri si ni se surpa solul,este obicei pagan.Bineinteles ca este acceptat de Biserica,tot din cauza neintelegerii cu poporul.
     A da,nici sarmalele alea pline de grasime nu sunt specificice romanesti,ce-avem noi e doar Pomana lui Gigel.

Realitate proprie

 Fiecare dintre noi trebuie sa manifestam o realitate.De aceea constatam uneori ca realitatile noastre difera de la o persoana la alta.Realitatea care este creata nimeni nu o cunoaste,deoarece o deformam dupa bunul nostru plac prin gandurile,ideile pe care le detinem si le raspandim.Trecutul si prezentul se imbina perfect in aceste timpuri ele formand o istorisire a unei vieti.Numai prezentul este sustinut ca fiind ceva pe care nu il poti descifra complet,ci doar il poti anticipa.Recurgem sa ne traim propria lume in momentul in care este intuneric de abis in lumea pe care noi o vedem,fapt ce uneori este un prilej de doliu,din cauza ca uitam sa revenim asupra lumii exterioare.
     Eu sincera sa fiu nu stiu pentru care realitate sa optez si cu care sa raman pana la sfarsitul vietii.Am un drum nestatornic si sunt sigura ca il voi avea pana cand voi pune capul pe perna definitiv.Mai bine ma gasesc eu,decat sa ma gaseasca altii si sa ma traga catre ei.Supravietuiesc in maniera proprie nu caut sa o fac cu ajutorul altuia.Totusi parca nu este deloc rau sa ai lumea ta,caci mi-am dat seama acum ceva timp ca ii poti da foc,dar o poti reconstrui,pe cand cea din exterior cu greu mai poate fi recladita.

      Ofer un omagiu acestei vietii,dar cu glas mut si cu ochi lenesi.Imi doresc sa mor in propria mea realitate,cuvant sig and,decat sa ma ratacesc in alt taram mai dificil.

miercuri, 24 decembrie 2014

Mi-am promis ca nu mai scriu

Mi-am promis acum 2 ani ca nu mai scriu,pentru ca imi doream sa ajung departe cu altceva.Pe atunci aveam impresia ca o fac foarte prost si ma corectam singura tot timpul,uneori degeaba.Scriam poezii,am 8 mape pline,dar nu ma asculta nimeni…Am inceput acum un an si ceva sa scriu proza,iar din cate vad oamenilor le place…Sau cel putin ma mint eu ca le place.Nu scriu pentru mine,ci pentru cei care ma citesc si renunta la 2 minute din a mai face ceva si incearca sa ma inteleaga.Ochii mei viseaza si vor face asta intotdeauna,in fiecare zi sau noapte,si-am sa pun pe hartie tot,ca cei care vor sa ma stie sa o poata face mai usor.
Primul lucru care m-a facut sa scriu si mai mult,mai des,poate cu un grad mai bine ca inainte,a fost o fraza a unei persoane dragi care mi-a spus “Eu ma regasesc in tot ceea ce scrii si promite-mi ca n-ai sa plangi daca privirile noastre nu se vor mai intersecta.”M-am bucurat sa stiu ca ea se oglindeste in spusele mele,cuvintele  ei fiind un dar de nepretuit pentru mine.Si-am scris…o sa mai scriu…Nu voi inceta sa visez si sa scriu.Voi fi tot timpul tare,asa cum am fost si cand cei doi ochi au plecat definitiv.

marți, 23 decembrie 2014

Eu m-am nascut din cenusa...

    Eu m-am inaltat din cenusa asa cum am stiut…mi-am rupt aripile de multe ori si-am cazut in paharul cu ceara calda,insa niciodata n-am asteptat sa vina cineva sa ma scoata de acolo.Indiferent c-am calcat pe sufletul meu,am decis sa strivesc pamantul,sa ma grabesc spre bine,in ciuda obstacolelor ce pareau imense.Am transformat in scara orice cuvant,fapta,gand,iar in acest mod am putut sa vad stelele pentru prima data.
    Nu m-am nascut fericita,din contra,mai trista ca nimeni.Am stiu sa ma furisez printre straini si sa ii fac sa imi fie prieteni,totodata am linsat privirile flamande ale oamenilor ce imi voiau raul.Astfel,am putut sa reusesc multe,cu albastru in priviri si cu o rugaciune spre Univers asemenea unui imn de triumf.
    N-am sa cer nimanui vreodata ingaduinta.Am invatat ca oamenii iti pot darui si vin,dar si venin.

duminică, 21 decembrie 2014

Nu imi mai pasa

Ma crezi ca nu imi mai pasa?De ce sa alerg eu dupa voi cand voi n-ati alerga nici dupa propriu spirit?Ce pierd daca nu ma mai gandesc la aproapele meu?Va spun ca nimic,ce-am sperat s-a naruit, pentru toate este un capat,asadar  va pun capatai la toti.Nu se mai rupe sufletul,caci nu mai am varsta la care sa inchid ochii si mintea si sa fug dupa vise pierdute.Se vor intoarce la mine toate,pana cand mor,toate revin.Fac pasi incontinuu,si-am sa ajung unde mi-am propus fara ca voi sa ma ajutati.Va las cu bine cum si voi m-ati uitat.Nu ma mai puteti destrama,pentru ca va arunc pe toti in foc.Azi am plecat si nu ma mai intorc.





sâmbătă, 20 decembrie 2014

Autoportret

Sunt un strumf de 17 ani si 5 luni…Am 1,50 si nu imi este rusine cu inaltimea mea,desi uneori am senzatia ca toata lumea are dorinta arzatoare sa imi scuipe seminte in cap.Ascult rap underground de 5 ani si sunt mandra de asta,chiar daca multora nu le place,pe mine ma defineste,so me no care.Sunt o fire deschisa catre orice subiect,insa uneori tin in mine prea multe,ajungand la un moment dat sa dau pe afara intr-un mod mai putin placut.Imi place sa ma joc cu cuvintele,sa le dau noi sensuri,sa zidesc propria mea lume cu ele,de aceea mi-am facut acest blog si scriu zilnic.Inteleg orice problema,dar lucrurile facute infantile ma lasa rece.Iubesc din ce in ce mai putine lucruri,de aceea poate par frivola.Ma atasez oarecum repede,dar la fel cum m-am atasat ma pot detasa.Am momente cand sunt rea cu zambetul pe buze si momente cand sunt prea buna,chiar si cu cine nu merita.Viata mea a fost una dificila,nu cer sa ma inteleaga toti,nu caut sa ies in evidenta cu ceva neaparat.Unii zic ca sunt prea simpla,da sunt,insa imi place sa ma complic si de aici pornesc multe.Spontaneitatea este un element al caracterului meu,comunul ma plictiseste,de multe ori ma deranjeaza.Rad mult,pentru unii prea mult.Fumez,iar asta la mine nu este un viciu,o fac pentru ca imi place gustul si mirosul.Beau pentru mine,nu cat si pentru altii.Tind sa fiu copilaroasa uneori,ma agat de persoane,I like to play.Sunt o boaba de mei aruncata int-un car cu fan. )

marți, 16 decembrie 2014

Ma plictisesc repede...

De la un timp ma plictisesc repede,si-am mainile inghetate,totodata si sufletul.Nu ma mai mangaie nimic,iar cand aud de eternitate spirituala un zambet imi apare in coltul gurii,dar nu de fericire,ci ca si cum as fi auzit o afirmatie prost facuta.Sunt in acest fel,deoarece cand am dorit sa zbor,iar multi m-au tras de picior si m-au atintit de pamant cu un tarus.Cred ca in ultima perioada casa mi-a fost un labirint de focuri in care a trebuit sa ma si feresc,dar si din care sa ies.Ziua tac,clipesc,zambesc,iar noaptea ma apropii mai mult de ce simt.Traiesc inca in iluzia ca glasul rece ma va propulsa in cer,iar cel arid sub crusta pamantului.Am suras acid,realitatea fiindu-mi prietena,visul sot pe care nu-l vad des.Prin urmare sunt ca o orchestra moarta ce in mine canta o melodie de jale,nu de fericire.
Buzele incordate,ochii plictisiti,vorbele grele,suflul de ghiata si parfumul imprastiat amestecat cu ceva sumbru se poate schimba rapid.Simtirile astea pagane s-ar narui daca voi cei cu care convietuiesc pe acest pamant n-ati mai fi niste santinele programate sa distrugeti…Pe unii va inteleg de ce judecati si rastigniti persoane,dar altora nu va gasesc motiv,fapt ce imi provoaca o tristete profunda.Daca n-ati mai sta departe de cei care sunt diferiti si ati incerca sa nu mai imprastiati venin,ar fi perfect.
Visez ca intr-o zi mana voastra fina,incarcata cu otrava ce indeparteaza oameni se va spala lasand curatenia sufletului in urma.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Dialog


 “Vino,nu te sfiii sa pasesti in lumea mea!” imi zicea calcand usor pragul mintii mele si cautandu-mi mana prin intuneric.

“Nu vreau,nu ar  avea rost sa te chinui,du-te de unde ai venit!” dar imi spuneam in gand sa nu se duca,sa ramana cu mine pentru inca o zi…macar atat.
Si-a vopsit cu gene gri viitorul,si-a plecat lasandu-ma cu ochii tristi si cu pasii goi ca o fantoma…Il asteptam in unele zile in fiecare dupa-amiaza la ora 5 langa geam cu lantisorul in mana…Imi ziceam in gand ca il voi astepta chiar daca nu va veni…Apoi au trecut anii si mi-am dat seama ca domnul acela pe care eu il iubeam nu mai vrea sa ma vada si-am auzit ca acum are o alta craiasa,dar care nu poate merge.Se pare ca blestemul meu l-a ajuns,asa schiopatand cum era el la dansul…N-a vrut sa ma astepte,atunci e randul lui sa nu mai poata pleca nicaieri.


miercuri, 10 decembrie 2014

Copilarie cu un chibrit..

Copilaria este frumoasa nu e asa?Acea perioada pura,in care totul ti se pare usor,in care descoperi anumite lucruri ce te fac fericit…este un moment de pret in viata fiecaruia,unde libertatea domina…Dar ce se intampla cand aceasta nu este exact cum cartile spun?
    Cei mai frumosi ani din viata unui copil,pentru mine au fost cei mai durerosi,cei care m-au facut sa ma maturizez extrem de rapid si sa invat sa ma cresc singura…Am repetat expresia asta de o mie de ori si o voi face,pentru ca ea reflecta,ceea ce eu sunt astazi…N-am simtit niciodata atingerea unei mame,iar cand cineva incearca sa faca gesture specific uneia ori mi se inunda ochii in plans,ori o teama ma cuprinde si ma strange ca o menghina.Poate din cauza ca nu inteleg afectiunea primita din neant si nu o accept de multe ori,oamenii ma considera rea,prea rece…Eu nu pot sa ma desting in fata oricui,n-am s-o fac probabil niciodata.
    Ceea ce eu am trait n-a insemnat un motiv sa recurg la lucruri prostesti.M-am pierdut de multe ori in mine,printre perdele inimii mele intunecate,dar intotdeauna am stiut sa revin.Am gasit mereu un chibrit in buzunar si i-am dat foc,dar am fost antenta unde il arunc pentru a nu aprinde frunzele uscate ale trecutului.
    Cand eram mica aveam vise si speram ca mai tarziu sa gust din viata din lin…s-au naruit,pentru ca nu mai aveam chibrite si perdelele devenisera negre,groase si demonice.Asa ca am asteptat ca misterul sa ma lase sa plec,chibritele sa se imulteasca si sa nu ma conduca catre moarte…Am avut sansa sa schimb cursul vietii mele,dar am preferat sa raman cu ce am,fiindca voiam sa lupt ca sa rup uratul din acel prezent.
    Copilaria mea a fost treapta catre maturizare ce m-a determinat sa vad ce inseamna greutatea vietii.


marți, 9 decembrie 2014

Ce iubesc eu?



Nu stiu nici eu ce iubesc,inca nu am gasit persoana care sa stie sa imi citeasca gandurile doar privindu-ma in ochi ne mai fiind nevoie sa ii zic ce ma apasa…Prin viata mea s-au rostogolit putini importanti care cu adevarat sa ma faca sa simt ceva,sa incetinesc din drumul meu haotic si sa imi doresc cu acestia sa petrec toate diminetile.Am avut parte de tipologi diferite,cu vise si sperante diferite,cu incredere sau nu pe ei…Dar niciunul n-a fost in stare sa imi ofere,ceea ce eu aveam nevoie.Toti au spus ca ei stiu ce fac,sunt experimentati,dar n-au facut altceva,decat sa ma ingradeasca pe mine cu ziduri,de parca eu as fi fost o pasare ce n-avea voie sa scape.Din cauza a astfel de indivizi m-am invartit in cerc si-am devenit fara sa constientizez propria mea prizoniera.Eu nu sunt genul de fiinta care sa ii placa inchisorile,ci cuvantatoarea care cauta in necunoscut sa guste fericirea.
Dupa lungi cautari am gasit  oameni care pareau perfecti,iar pentru ei ma puteam face proasta oricand,chiar daca acestia puteau sa faca cu mine orice,pana a-mi zdrobi si duhul.Dar n-a fost sa fie,caci eu nu ma pot zbate singura si-a trebuit sa opresc ceasul,sa-l fixez la ora normala si sa imi continui calea asemenea unui labirint.Este adevarat ca m-as fi culcat si pe spini ca sa le fie lor bine.De aici am invatat ca viata merge inainte,ca mai bine renunt eu,decat sa renunte cand mi-e lumea mai draga ei la mine.
Nu stiu daca o sa imi gasesc vreodata pe cineva.Probabil voi ramane singura,sub bolta cereasca ce imi zambeste uneori perfid.Astazi nu se mai apreciaza frumosul,ci  slabiciunea psihologica a femeii,ambalajul care ambaleaza sufletul ce nu are forta sa graiasca in pamant si acele mirosuri ale sentimentelor,ce se duc usor,prelungiri ale agoniilor…asta nu e legamant,ci un razboi nedescoperit.

Nu sunt rea,nu sunt acra,nu sunt cum crede lumea.Viata mea o pot da oricand,pot iubi oricand,dar nu pe oricine.Eu nu exist,eu traiesc,iar asta implica faptul ca simt.

vineri, 5 decembrie 2014

Sunt ceea ce nu sunt...

Sunt ceea ce nu sunt si caut ca sa exist
Incercand clapele toate ca un simplu pianist
Sunt picatura de ploaie ce zace in desert
Eu nu imi strig viitorul ce pare a fi incert

In lumea asta transparenta sunt un libert
Ce a dat tot din el,iar altii au dat un sfert
De aceea am ramas cu o fata morgana
Sufletul indiferenta si intuneric emana

Inger cazut din ceruri,prefacut in demon
Ce imprastie din priviri vesnicul salmon
Fiinta calatoare exact ca un salcion
Ecou imprastiat al unui personaj afon

Din hegemon am ajuns ultimul abderit
Ce detine un suflet vechi si impietrit
Eu inca mai caut acel frumos actinolit
Sa imi vindec trupul infestat de aconit


joi, 4 decembrie 2014

Nu vreau sa fiu sclava societatii!

Mor in fiecare zi,nu stiu de ce,n-am gasit raspunsul la intrebarea care ma macina.Probabil ca societatea in care traiesc duce lipsa de multe,facandu-ma pe mine sa sufar…Daca ar fi sa imi ia ceva,mai mult ca sigur i-as darui fericita nimicul si surplusul de durere pe care o am in suflet cand vad oameni nefericiti.Am jar in suflet combinat cu o flacara ce in fiecare clipa privita se stinge….Impresia pe care o detin de ceva timp este aceea ca prezentul se va mistui,lasand viitorului o urma adanca.Societatea aceasta manaca vise,mananca din fiecare,nu ma lasa sa imi duc la bun sfarsit planurile,ma asasineaza treptat cu cianura cuvintelor.Poate ca este si vina mea,ca in loc de curcubeu,vad un uragan…Nu vreau sa fiu o sclava a societatii!