Mâini zbârcite


Frunte crapata,riduri adanci,maini zbarcite...S-au dus toate primaverile mele si in niciuna nu a inflorit copacii.Chiar si atunci cand esti departe de lume,parca tot te intreaba cineva,parca tot indrazneste cineva sa te faca sa inmuguresti un zambet...Dar se pare ca nimanui nu i-am lipsit,iar acum,obosita de pe drum,niciunul nu vine sa imi mangaie pletele reci,sau sa sape pomul din fata ferestrei...Pe cati i-am ajutat,pentru cati am plans,cate nopti ochii mei n-a vazut vazduhul stand si scriind pentru ei...Lumea asta lasata sa alunece in maduva infernului,lumea asta care nu se uita pe ce flori calca...oh,lumea asta...care m-a imbatranit.Astazi ma privesc in oglinda si ma sperii de mine,abia mai pot zarii ce este al meu,caci chipul mi s-a schimbat atat de mult,am impresia ca mi s-a pus o masca pe fata...De m-as mai putea intoarce in zilele trecute sa ma iau de mana de unde m-am pierdut...Fiindca sunt singura astazi si ma macina dorul ca-mi visez chipul frumos in fiecare noapte...chipul si mainile astea batrane care au scris pentru voi pagini,ca mai apoi sa le ardeti...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cerul

Într-un sfârșit

Ultimul dans