Lumini si sare

Eu i-am spus intr-o zi cu ploaie ca nu am altceva, decat sa ii dau lumina si sare, iar el s-a ridicat de la masa, si-a luat cafeaua si a plecat afara.Nu i-am inteles gestul si-am incercat sa imi descatusez ochii ca sa vad prin ce s-a intamplat, dar n-am reusit, pana astazi,cand el nu se mai plimba ca un motan flamand de carne prin casa mea si nici nu se mai uita pe la ferestre cerand sa vada un pic de carne.Mi-am dat seama ca facuse asta pentru a-mi arata, ca indiferent ca va ploua si va tuna, tot e zi, tot e lumina, tot va fi curcubeu.Mi-ar fi placut sa ma fi despletit de incapere in acel moment si sa ma duc dupa el.N-am stiu, am fost prea mirata de gest ca sa ma informez de curiozitate.Probabil n-am sa mai simt zvacnirile atingerilor lui niciodata, nici sarutarea sa febrila.Acum sunt eu cea care face gestul lui altora, iar cand vad ca nimeni nu ma urmareste in paradisul de lumini si sare sa imi omoare dorul de iubire, adun momente si toamne si plec ,lasand in spate frunze uscate.