Black or White?

Bijuteria mea-i un compas de cupru ce-mi arata departarea de punctul finit, doar ca stricandu-se, mi-a aratat directia spre infinit. Rupandu-ma de meleagurile mele de fum, mi-am cautat drum spre nemurire mergand fara oprire fara vreun punct. Hoinarind prin Univers am realizat ca totul este o-nscenare si ca eu, pana acum, am umblat in al cercului neant.

Sunt un bastard al noptii ce traieste printre stele si-ncearca sa prinda-n palme constalatiile toate, doar ca-n paharul Universului stau veacuri ascunse ce nu pot fi intelese, decat de un prinos curat. Eu am muscat mana destinului care m-a hranit si-acum sunt hoinar calomniind mediul citadin care-mi asculta cuvintele imprastiate cand drama-mi pune catusele din geniu facandu-ma un cadet al clipelor de jar ce stau in centrul unui sicriu fantezist. Sunt un Kant si-un Platon in acelasi timp, din pacate n-am sa schimb nimic din ce e al meu pentru voi, prefer a muri cu zambetul agatat de haina, decat un simplu muritor ce-si are scris pe frunte un cod de bare.

Mi-e cruda arsura din tample, fiindca gandurile toate poposit-au in ele, in curand se vor face scrum fiecare, iar eu am sa raman cu veninul de scorpion tasnind din tavanul ochilor mei ascunsi sub salcamul scalpului. Am sa vindec arsura din tample cu ceai de venin din pocalul pacatelor fiecaruia ce mi-a trecut pragul si mi-a ascultat susurul mintii apretat intr-o insiruire de sentimente ce se agata precum scaiele de mine. Eu nu scriu poezii, versuri, proza, caci n-am talent, ci scriu ganduri, amintiri, emotii si cateodata mai arunc o palma vietii ce m-a crescut singura fara vreun tata.

Vreau o casă-n mijlocul mării, în care, din când in când sa-mi aduc speranțele și să le trec într-un calendar. Vreau o casă-n mijlocul mării, ca o navă, pe puntea căruia să se adune fiecare fulger al minții anihilându-mi tristețea iar. Vreau o casă-n mijlocul mării, unde să-mi ascund arsenicul, să fie strâmtă și să nu pot respira, moartea-mi fie dar. Vreau o casă-n mijlocul mării, strâmtă, dar s-am loc de garoafe și-o fructieră să-mi pun poamele bucuriei ce-o simt rar.

Atinge-ma cu firea-ti bolnava si da durerea, vreau sa iti simt buzele fierbinti si uscate sarutandu-ma cu lumea si moartea, ca mai apoi din buza de sus sa iti creasca o tamaduitoare si sa te faca bine, iar pe buza de jos urzica pentru a-ti infige colti-n mine. Atinge-ma cu degetele mici si subtiri si da caldura, simtindu-ma al nimanui, vreau sa iti iau febra trairilor apuse si sa le indepartez ca mai apoi tu sa stai la cafea cu viata, dar mai rece ca niciodata sa fii si sa ma atingi pe suflet cu toata mania din tine si toata greata. Atinge-ma cu privirea-ti incetosata si da paianjenii, din ei sa iti fac colier de cristal si rubine, sa ti-l pun la gat laudandu-te cu frumusetea, sa-mi rupi coastele si sa ma lasi sangerand pentru ca vezi, tu esti bolnava, salbatica, iar eu sunt un efemer plapand. Atinge-ma cu gandul impietrit, sa iti sculptez din el un altar frumos cand nu te astepti sa ti-l pun la capatai unde la un moment dat te vei inchina la vreun demon sau

Din neguri, stramba-mi gura recita poezia mortii, iar in pragul sortii mi se opreste universul si vine luandu-mi mana. Privesc frumosele-mi scuturi tihnidu-mi bratul tare azi nu ma doare, caci am aripi mii de fluturi. Strivesc corola-mi neputintei cu osemintele lunii in ziua saptamanii, dau alta esenta lumii si fiintei. Daca ma duci sa-mi tii bratul, fiindca-s obosita si adormita sa nu ma prinda moartea-n santul sau. Cutreiera cu mine iubirea-ti plapanda asculta-mi sufletul cu urletul, eu cu al meu trup jur a-ti da izbanda.

Te-ai urcat pe primele-mi sapte coaste spunandu-mi sapte pacate, iar eu, rupandu-mi-le, voiam s-ajung la tine, sa te prind intre ele, apoi te-ai urcat pe celelalte-mi trei coaste spargandu-mi trei dorinte, iar eu, rupandu-mi-le, voiam s-ajung la tine, sa te prind intre ele, apoi te-ai urcat pe ultimele-mi doua coaste despartindu-te de mine, iar eu, rupandu-mi-le, voiam sa ajung la tine, dar m-am prins intre ele.