Cerul

Am iubit albastrul cerului,
încât întinzând mâna,
am prins în pumnul meu
o parte din el
și din ruptura mea
o negură cuprinse pământul.

Bolnavă, bolta cerească
începe să plângă,
iar plumbul cădea asupra-mi.
Norii, îngeri nevăzuți,
tineau pe umeri cerul
strigând de durere.

Am deschis pumnul
și cu firul roșu al inimii
l-am cusut, însă aceasta
nu mai era albastru,
ci încă-i mai curgea sânge.

Speriat, fugea înghițind lumea,
luând de mână soarele
ce se-nroșise de supărare.