Păsări
"Te-ai gândit vreodată să fim păsări? Să zburăm în înălțimea cerului până dăm de marginile raiului și să intrăm, fără lesul pământean, în cimitirul acela alb? Spunea ea, înelându-și buclele roșcate pe degetul mare. Emotiile cutreierau prin ochii ei, dar, neavand curajul sa si le arate, le tinea inchise, inghitind chei nesfarsite. Era bine sa nu stie nimeni de ce simte, avea protectie, ce-i trebuia mai mult?" "De unde știi că raiul este un cimitir? Poate fi doar o stare de bine parțială sau un întuneric vulgar. Replica el, dezordonând speranța domnișoarei care-l privea acum descultă de orice căldură. Unduirea gravă a văzului o vedea ca pe un artefact plin de scame." "Ești un pesimist convins care nu și-a închis starea cristalizată. De ce să nu crezi măcar o dată într-o iluzie, poate făcătoare de minuni? Cartile acelea care insumeaza niste concepte, false bucurii si somnolente degradarii sunt de fapt nimic. Doar n-o să-ți dedici ...