Păsări

     "Te-ai gândit vreodată să fim păsări? Să zburăm în înălțimea cerului până dăm de marginile raiului și să intrăm, fără lesul pământean, în cimitirul acela alb? Spunea ea, înelându-și buclele roșcate pe degetul mare. Emotiile cutreierau prin ochii ei, dar, neavand curajul sa si le arate, le tinea inchise, inghitind chei nesfarsite. Era bine sa nu stie nimeni de ce simte, avea protectie, ce-i trebuia mai mult?" 

     "De unde știi că raiul este un cimitir? Poate fi doar o stare de bine parțială sau un întuneric vulgar. Replica el, dezordonând speranța domnișoarei care-l privea acum descultă de orice căldură. Unduirea gravă a văzului o vedea ca pe un artefact plin de scame."

    "Ești un pesimist convins care nu și-a închis starea cristalizată. De ce să nu crezi măcar o dată într-o iluzie, poate făcătoare de minuni? Cartile acelea care insumeaza niste concepte, false bucurii si somnolente degradarii sunt de fapt nimic. Doar n-o să-ți dedici viața studiului și despicării în straturi subțiri ale fiecărei fraze neregulate. Presezi prea mult și uiți fericirea care țipă și se jupuie singură. Radea descoperise perlele unui cer închis și nu știa cum să-l facă să-i zică ceva cu adevărat sensibil. Mirosea a țigări, îmbăcsese-o, nesomn în apartamentul său, dar aici se simțea ca într-o fortăreață, fără oamenii care s-o enerveze.

    "Uneori ai niște fraze pe care nu le pot înțelege. Ți se urcă o idee din talpi până în gât, scurmă durerea, gâlgâie ceva în urechi și îți mânjește spiritul de a fi. Te credeam fixa, nu dispusa sa crezi oricare balivern inventat de oameni care nu isi au ocupatie. S-a demonstrat că nu mai există nimic; asta e."

Se uita in ochii lui cu flacari si, smulgandu-si nerabdarea, izbucneste subit.

     "Chiar te mulțumești cu atât? Sa stii ca maine poti sa mori, sa te ingroape si sa putrezesti si sa nu iti pese? Cum poți gândi că un om firav ce-și strecoară venin în sânge, doar, doar poate moare fără prea multă durere. Nu sunt atat de rationala, insa nu vreau sa imi vad sinele intr-un pat peste 20 de ani cum se zvarcoleste primind medicament intravenos mirosind a nebunie. Poate că eu știu să mă agăț mai bine de apoi decât tu. Fă și tu la fel, te-ai încordat prea mult."

     "Eu nu imi var mana in ce stiu ca nu pot scrie, iar daca vreau sa dezbrac haina ipocriziei si sa mi-o pun pe mine crezand ca rai, iad, Dumnezeu si alte maruntisuri exista inseamna ca voi fi nebun si mi se va scurge nectar din palma. Nu sunt lacom si nici hapsan sa cred ca punandu-mi catuse cu ceva, mergand pe un drum ca al vostru voi ajunge catre vreo Valhala."

    "Uită-te puțin la tine. Foi mucegaite, fără vreun geam deschis cu zilele, miros de țigări, plictisul scurgându-se de pe pereți, tone de cafele fierbinți în sânge. Îi lingi arterele tristeții și vrei să sug și eu din ea. Când vei înțelege că ești viu, puternic, menit să fii o ființă efemeră, nu doar un pasaj rupt?"

    "Mă nasc într-o secundă și mă prăbușesc în alta. Stând cu mine timp de un an, ai învățat că eu sunt un negativ necesar, iar tu ești o prințesă-înger care trebuie să mă salveze. Eu nu am sfârșit și nici început, căci sunt mort și îngropat demult, femeie."