Black or White?

              Disper...De ieri simt o durere surda care imi porneste din mijlocul coloanei si se opreste in moalele capului.De ieri tremur la fiecare zgomot mai puternic, la fiecare usa trantita, la fiecare miscare mai stranie.Am ramas captiva intr-un cosmar din care nimic si nimeni nu ma poate trezi.Cu toate acestea nu am fost acolo, nu am vazut, nu am simtit, dar stransoarea si teama mi-e inclestata pana in maduva oaselor.N-am putut dormi cum trebuie.Am ramas cu o lipsa, cu un gol, care desi nu este al meu pe de-a intregul se afla acolo.Ganduri negre imi vin in minte si imi pun constant intrebarea "De ce asa?", insa nimeni nu apare sa raspunda.Cu ochii inchisi imi imaginez un clavar, un infer care seaca totul si ma vad si pe mine acolo.Pana si in somn am avut senzatia unei arderi continue, unui tremur ca in momentul in care febra mare napusteste asupra corpului.In plina noapte am avut senzatia ca ma inec si m-am trezit cu ochii umezi si tusind.               Mi se rup buca

Consumul propriei fiinte m-a facut sa strivesc melcii de pe planeta timpului, fiindca ma tineau pe loc ingreunandu-mi ascendenta sau drumul catre abis, iar din pasta lor mi-am construit gratii care despart doua secunde alaturate.Din acel moment timpul face greva si cere libertatea zilelor ca un om ce se scalda intr-un hohot imens de ras pentru a dezintegra tacerea provocatoare de aer posac.Inauntrul meu este penetrat de tot felul de idei, de la meschinarii la iluzii cu care plictisesc exteriorul, pentru ca am spart toate oglinzile in care ma infatisau diversificat trebuie sa platesc cu o perioada de incertitudine.Sau poate am sa dau o petrecere in cinstea prostiei omenesti la care am sa invit rictusul, ranjetul si sarcasmul.Nu m-am hotarat inca ce imi doresc sa fiu, ori o panica in societate care tine bratul disperarii deghizate in curaj, ori o fiinta cu movul spaimei pe ploape si genele rimelate  cu intunericul macabru, ori o simplista pe ale carei buze straluceste sinistru sangele un

Aprinde-ti o tigara, hai sa vorbim, deoarece nu te-am adus aici sa ne privim in ochii ca doi inamici gata sa se sfasie.Te-am chemat sa iti spun de mine, stiu ca suna egoist, dar vreau sa stii ce-am mai facut de cand ne-am luat a nu stiu cata oara adio in van.As dori sa spun ca viata mea e acum scrumul aceste tigari, scurta, astazi sunt copilul ce nu are puterea intelectuala necesara sa inteleaga lumea, maine adolescentul ce se crede neinteles si vrea sa plece in neant, numai sa plece, apoi poimanine voi deveni adult, un adult ce nu iubeste, nu este iubit, doar privit cu ura si impins sa mearga degeaba prin deserturi vomate de vise.Asa sunt eu momentan, nu mai plag, caci toate astea sunt precum scrumul, odata greoi cade si este calcat, nimic interesant.Nu mai vreau preschimbare, nu mai cred in natura.Mai tii minte?Natura noastra, materia noastra ce plange asemenea unui tablou faimos intr-o galerie de arta sobra.Acum am doar o dorinta in aceasta dupa-amiaza pustie.Fumeaza cu mine tigara

            Urme de carmin pe mainile patate cu stele.Gest efemer ce cutreiera ziduri inalte.O fractie rezolvata gresit a vietii.Aroganta care striga in jargoane si vrea sa fie hermafrodita, doar o data.Incestul inimii creeaza morbida tristete.Nebunia organica se urca pe trupul bolnav.Toracele nu detine ura.Sentimente aruncate ca zarurile drept viciu.Un multumesc aruncat in graba in gura unui om.Aluzii care se intind pe mii de ani existenta in ochiul unui Dumnezeu meschin ce imprastie iluzii.Un borcan spart cu vise este lipit cu lacrimi dulci.Catargul unui vapor al urii se rupe.Intr-un dormitor se zbiara in acorduri.O femeie isi sterge expresia nefericita si merge langa inchizitor.Un personaj feminin a fost omorat de sperantele intunericului.Granita dintre nebunie si fericire tocmai a fost reconstruita.O ironie aruncata in aer face un suflet sa explodeze la ora 8.Niste fete imbracate sumar spun la telefon "El a fost o jucarie.".Karma nu iarta.O lama se intinde absurd pe niste

           Arzi, arzi toate partiturile sufletului, arzi ochii cunoașterii, arzi mâinile creației, arzi tu cu totul ca dar al absolutului.Fă-te cenușă, ca mai apoi să te înmoaie alții cu apă și cu tine să picteze șapte pânze așezate asimetric, șapte vieți diferite, șapte obloane închise, șapte iubiri pierdute, șapte lacrimi să curgă peste soluția creatoare.Tu ai dărui o altă cale, ai face bine unei societăți ruinate de interese, te-ai contopi cu șapte pânze albe pure, ai trăi amețeala izolată în creație.Ți-ar face lumea ochi gigantici cu care să măsori alte creații sau altă lume, ți-ar pune un preș în fața picioarelor pe care tu să te ștergi de păcate, iar apoi să intrii într-un lăcaș sfânt, ți-ar pune din greșală și voința acolo.Ți-ar face lumea o oglindă, să te privești și să îți pară rău că ești creație, ți-ar pune din greșală și inumanitate, ca să mai poți rezista puțin pe pânză.În cel mai rău caz, ai fi un anotimp, de preferat ceva rece și sumbru, ca să nu poți aștepta vreo rază

       Esti singura femeie de care sunt atrasa, singura care ma scoate din minti, singura pentru care as incalca legile morale, doar ca sa te am in patul meu, sa te mangai, sa fim o singura femeie din doua bucati, sa stau intre sanii tai cum ar sta un barbat intre picioarele tale toata noaptea.Esti plina de fast, cand intrii in camera lumina se stinge chiar daca e zi si nu ma lasi sa te ating, dar eu te vreau asa de mult. De ce trebuie sa fii asa de seducatoare?Sunt femeie si te vreau, radiez de dor sa iti simt caldura pielii parca ar fi raza de soare.Vreau sa mi te dai, sa iti rup diadema de safire si smaralde, sa ma asez cu capul pe sanii tai ca pe un paradis, sa iti privesc ore in sir corpul ca o teorema, sa nu il inteleg de ce sta ascuns printre cearceful alb imprimat cu substantele noastre.Si dupa toate astea, ti-as pune pe deget un inel, te-as lua de nevasta, doar ca sa fiu stapana sanilor sculptati parca in ceara, a coapselor fine si arcuite, a picioarelor lungi ca firul vietii

    Vin-o langa mine,aseaza-te pe un scaun si ascult-ma cu atentie.Am ceva sa iti comunic, ceva serios, poate la un moment dat, cand nu vei avea ce face si timp de mine, ma vei intelege,atat pe mine cat si ceea ce scriu.      Vreau sa iti marturisesc tie ca nu scriu, pentru ca nu am ce face sau pentru ca este o moda, ci pentru ca simt.Tu, nefiind obisnuit cu intunericul mintii mele, nu ai stat niciodata sa analizezi.Prin urmare, ma angajez eu sa iti povestesc ce vreau sa spun in propriile mele creatii.Asculta-ma, te rog!       Textele mele sunt proiectii interioare, ale luminii,ale viselor, ale esecurilor, ale amintirilor, chiar si a mortii.As putea spune ca sunt texte existentialiste ce au in centru spiritul meu uman ce cauta in permanenta sensul vietii, spre libertate.Aceasta reprezinta meditatiile mele profunde, nostalgice si pesimiste asupra apectelor cotidiene.Totodata din ele se releva importanta sufletului uman si forta regeneratoare a gandurilor mele care ar putea trasa o 

Isi pune inelul, mangaie soarele cu priviri sperand ca ziua nu se va schimba, spera ca macar astazi sa nu ploua, sa fie frumos pana maine.Isi atinge coastele, abdomenul, sanii, se uita in oglinda mare proptita de coltul peretului, se priveste amanuntit si are tendinta sa creada ca nu este, decat o bucata de carne prea alba, prea slaba, prea blonda, prea salbatica.Se misca unduindu-si corpul prin camera, astepta ca el sa se trezeasca, devine agitata, vrea sa fuga.Isi aprinde o tigara, trage trei fumuri, isi spune in minte "Maine...oh,maine habar nu va mai avea cine sunt.Alta gresala."Se intoarce catre fereastra.Oameni, aceiasi oameni uzati ai Bucurestiului.a facut demult alergie la dansi.El se trezeste, ea ii afiseaza un zambet copilaresc, isi stinge tigara de pervazul rece si lat al geamului, nu ii pasa de ce face, oricum e momentul sa plece.Razele ii perforeaza lui zambetul, tace, iar ea se gandeste "Ce-as prefera sa raman cu el, decat sa ma duc la cel de acasa, pacat d

   Noi venim dinspre nimic si ne ducem spre nimic...Totul incepe cu impotrivire, apoi cu o intoarcere, un raspuns la o intrebare,un semn de afectiune modelat dupa forma sufletului nostru.Apoi trece timpul, soarele isi cumpaneste asfintitul, zilele trec, noapte, zi, noapte...daruire cu chip imbujorat, dupa, cateva clipe tacere.Constructia unei  povesti de abia acum se inalta.Mai trece timpul, el e acolo, ea aici, nu se mai vede umbra ce acopera monotonia, acum e tristete si pasi incoltind fugitiv pe dusumea.Stau neclintiti, le tipa sufletele, s-a indepartat iubirea.Ca un pescarus schilod el calca stramb, ea plange.Timpul asta se tulbura, clipa e incremenita,durere.Durerea a devenit o lacrima stinghera, au secat pentru totdeauna zambetele.Isi rostesc "Adio!".

     Vreau sa iti multumesc,in ciuda faptului ca nu mai esti aici.Iar cand spun ”aici” ma refer in viata mea.Am facut ca racul pasi inapoi, fara sa imi dau seama ca in spatele meu exista un zid care ma va propulsa in fata.Mi-a fost teama, recunosc.Din cauza fricii mele, platesc acum inzecit, poate chiar mai mult.Insemni mult, stiu ca nu ma crezi, n-o vei mai face probabil.      Doresc sa iti aduc un prim omagiu, pentru faptul ca ai aparut din neant, intr-un moment in care credeam ca o sa raman, doar eu cu zbuciumul provocat de lacrimi.Prezenta ta mi-a facut atat bine cat si rau.Eu prefer sa stiu c-a fost binele mai presus de tot.      Multumesc fiintei tale pentru ceea ce esti, cu toate ca eu n-am stiut adevaratul tu sau am fost prea precocupata cu altele ca sa aflu.Imi pare rau.Iti sunt recunoscatoare ca esti personajul din cartea pe care eu o scriu.Protagonistul moare, dar tu vei ramane vesnic in minte mea.      Iti multumesc ca m-ai invatat indirect multe lucruri, stiu ca nu est

De unde sti tu straine ca noi nu suntem,decat colb si fum?Cata certitudine ai ca marginea vietii noastre nu este aproape?Ce cauti tu, de fapt in viata asta?Te ascult, vorbeste-mi acum, stii sa o faci cand judeci, cand razi de altul, cand pleci si lasi in spate gheata.Eu ma asez langa tine pe scaun, te ascult.Scoate cartea vietii tale din torace, mai scrie o fila.Nu poti?Cum?Omul puternic, integru, nobil nu poate?A da, probabil ai nevoie sa iti dicteze cineva viata sau sa o scrie in locul tau.Cand ma gandesc ca tu straine, cel care pretuieste absenta, cel care detine jumatate din el, fiindca cealalta jumatate e pierduta, tu habar n-ai unde iti este umbra in acest moment.Iti place viata asta, oricarui om ii place.Framantarea mea e alta.Daca te consideri onest cu tine insuti, de ce gasesti margini in tot ceea ce faci sau cel putin de ce ochiesti faptele altora, decat pe ale tale?Nici acum nu ai raspuns?Ciudat.In fine,eu iti urez sa nu lesini daca intalnesti marginea, sa nu oftezi nicioda

"Hai sa ne punem mana la ochi" "De ce as face una ca asta?" "Vei vedea, pune mana ta la ochii mei, iar eu iti voi pune mana la ochii tai..." "Ce tot inseamna aceste lucruri? Ce vrei sa descoperi?" "Lumina din intunericul tau, lasa-ma sa stau langa tot ce te doare, doar fa asta...pentru mine" "Nu inteleg..." "Nu trebuie, ce vezi in intuneric?" "Nimic...chiar nu vad nimic, daca imi tii mana la ochii cum doresti sa vad?" "Cauta in tine, lasa tampla sa te apese, cauta..." "Bine...Vad...vad, un om, iar acelui individ ii curg lacrimi de sare pe obraji...Ce inseamna asta?Urasc jocul asta!" "Ai incredere, nu imi smulge mana, viseaza in continuare, spune-mi ce vezi" "Crengi, gradina, bratele lui, eu ma indepartez cu intreaga fiinta.De ce fac asta? Cui i-as face asa ceva?" "Mie..." "Ce?"       Iar mana lui dispare de la ochii mei.Avusese drepta

Frunte crapata, riduri adanci, maini zbarcite.S-au dus toate primaverile mele si in niciuna nu a inflorit copacii.Chiar si atunci cand esti departe de lume, parca tot te intreaba cineva, parca tot indrazneste cineva sa te faca sa inmuguresti un zambet.Dar se pare ca nimanui nu i-am lipsit, iar acum ,obosita de pe drum, niciunul nu vine sa imi mangaie pletele rec sau sa sape pomul din fata ferestrei.Pe cati i-am ajutat, pentru cati am plans, cate nopti ochii mei n-a vazut vazduhul stand si scriind pentru ei.Lumea asta lasata sa alunece in maduva infernului, lumea asta care nu se uita pe ce flori calca, oh ,lumea asta care m-a imbatranit.Astazi ma privesc in oglinda si ma sperii de mine, abia mai pot zarii ce este al meu, caci chipul mi s-a schimbat atat de mult, am impresia ca mi s-a pus o masca pe fata.De m-as mai putea intoarce in zilele trecute sa ma iau de mana de unde m-am pierdut .Fiindca sunt singura astazi si ma macina dorul ca-mi visez chipul frumos in fiecare noapte, chipul s

Omoara-ma, omoara-ma acum!Te las sa faci asta,apoi sa pleci la margine de lume.Nu lasa caldura, sentimentele sa te macine, fa-o acum, altfel vei regeta ca n-ai fost in stare.Nu lasa tacerea indefinita sa te tulbure, caci daca gura mea nu mai vorbeste, ochii mei ti-o vor cere.Ma cheama infernul, ma striga pe nume printre abnome lumini siderale.Omoara-ma si-am sa renasc o straina pentru tine,fa-ma sa cad cum cade lumina fractal pe pamant.Eu sunt durerea din lutul tau, nu e asa?Atunci nu iti fie greu, noi nu avem,decat aceleasi trairi sub semn de-ntrebare.Noi am ajuncat jocul in doi si n-a mers, de asta iti cer sa ma omori.Tu facand asta ma absolvi de la orice durere, de la orice amintire, de la orice traire.Omoara-ma am spus! "Un barbat s-a impuscat astazi in jurul orei 16:30."

Eu i-am spus intr-o zi cu ploaie ca nu am altceva, decat sa ii dau lumina si sare, iar el s-a ridicat de la masa, si-a luat cafeaua si a plecat afara.Nu i-am inteles gestul si-am incercat sa imi descatusez ochii ca sa vad prin ce s-a intamplat, dar n-am reusit, pana astazi,cand el nu se mai plimba ca un motan flamand de carne prin casa mea si nici nu se mai uita pe la ferestre cerand sa vada un pic de carne.Mi-am dat seama ca facuse asta pentru a-mi arata, ca indiferent ca va ploua si va tuna, tot e zi, tot e lumina, tot va fi curcubeu.Mi-ar fi placut sa ma fi despletit de incapere in acel moment si sa ma duc dupa el.N-am stiu, am fost prea mirata de gest ca sa ma informez de curiozitate.Probabil n-am sa mai simt zvacnirile atingerilor lui niciodata, nici sarutarea sa febrila.Acum sunt eu cea care face gestul lui altora, iar cand vad ca nimeni nu ma urmareste in paradisul de lumini si sare sa imi omoare dorul de iubire, adun momente si toamne si plec ,lasand in spate frunze uscate.

Priveai oglinzile cerului intoarse spre asfintit,fumai o tigara,iar eu am indraznit sa vin langa tine si sa te iau de mana.Te-ai uitat ciudat la mine,ca si cum pana atunci nu mai zarisei femeia...Mi-ai spus c-o voce rece si tremuranda:  "Daca ai venit sa imi tulburi linistea,mai bine pleci,cum au facut si celelalte dinaintea ta." Voiam sa te cunosc,asa c-am ramas si-am ajuns pana in punctul in care sa ma vad invesmantata in seninul celui dintai rasarit impreuna.Calcam asimetric si sovaitor pe parchetul cald,plecam in puncte diferite,dar ne intorceam in acelasi loc,aceeasi poveste.Faceam totul diferit,uneori nu stiam de ce mai stam laolalta,ce ne lipeste.Eram un suflet oriunde si oricand,iar distanta de pe timpul zilei,se prefacea noaptea intr-o inghesuiala.Inevitabil,a patruns ceata,ne-am pierdut unul de altul,cautandu-ne pe sine,cand sinele nostru era in celalalt.Recunosc ca mi-am grabit pasii prin noroi, dar si tu ai mers pe poteci straine, prin case straine, prin paturi s