Black or White?

Am iubit albastrul cerului, încât întinzând mâna, am prins în pumnul meu o parte din el și din ruptura mea o negură cuprinse pământul. Bolnavă, bolta cerească începe să plângă, iar plumbul cădea asupra-mi. Norii, îngeri nevăzuți, tineau pe umeri cerul strigând de durere. Am deschis pumnul și cu firul roșu al inimii l-am cusut, însă aceasta nu mai era albastru ci încă-i mai curgea sânge. Speriat, fugea înghițind lumea, luând de mână soarele ce se-nroșise de supărare. 

     „S-au dus grămezile noastre de fericire undeva în jos, răstălmăcite în întuneric. Mă simt apatic, lipsit de empatie față de orice și față de oricine. Ce caut aici? Nu îmi dau seama.”      „Ești un introvertit convins, Charles. Gândește-te la toți cei care au nevoie de tine. Pragmatismul tău, dedicarea ta de-a lungul anilor, performanțele care apar mereu. De ce nu le vezi și pe acestea? Ridici castele de sare și un gust amar în jurul tău.Oamenii au nevoie de tine.”      „Ești femeie. Toate femeile gândesc spre bine. Aș fi ipocrit dacă aș afirma că mă simt bine unde mă aflu acum. Asemenea unui ramolit mă simt. Numai că în oglinda unde eu mă uit, visul acesta nu este altceva, decât o piesă mediocră de teatru.”      „Cât de misogin poți fi uneori. Ai avut o grămadă de întrebări în trecut, pe care ți le-ai adresat și la care ți-ai răspuns tu însuți. Uneori am impresia ca pe lângă figura asta plină de sarcasm, ești un om foarte ...

Vreau o casă-n mijlocul mării, în care, din când in când sa-mi aduc speranțele și să le trec într-un calendar. Vreau o casă-n mijlocul mării, ca o navă, pe puntea căruia să se adune fiecare fulger al minții anihilându-mi tristețea iar. Vreau o casă-n mijlocul mării, unde să-mi ascund arsenicul, să fie strâmtă și să nu pot respira, moartea-mi fie dar. Vreau o casă-n mijlocul mării, strâmtă, dar s-am loc de garoafe și-o fructieră să-mi pun poamele bucuriei ce-o simt rar.

     "Te-ai gândit vreodată să fim păsări? Să zburăm în înălțimea cerului până dăm de marginile raiului și să intrăm, fără lesul pământean, în cimitirul acela alb? Spunea ea, înelându-și buclele roșcate pe degetul mare. Emotiile cutreierau prin ochii ei, dar, neavand curajul sa si le arate, le tinea inchise, inghitind chei nesfarsite. Era bine sa nu stie nimeni de ce simte, avea protectie, ce-i trebuia mai mult?"       "De unde știi că raiul este un cimitir? Poate fi doar o stare de bine parțială sau un întuneric vulgar. Replica el, dezordonând speranța domnișoarei care-l privea acum descultă de orice căldură. Unduirea gravă a văzului o vedea ca pe un artefact plin de scame."     "Ești un pesimist convins care nu și-a închis starea cristalizată. De ce să nu crezi măcar o dată într-o iluzie, poate făcătoare de minuni? Cartile acelea care insumeaza niste concepte, false bucurii si somnolente degradarii sunt de fapt nimic. Doar n-o să-ți dedici ...

     O balerina isi unduie bratele facand miscari precum ale unui inger ce poate cadea din ceruri in orice clipa. Cearcanele ochilor, morminte ale oboselii ingroapa doua safire, buzele sale rubinii se misca usor parca in bataia unei brize. Dansa parca in ritmul sunetelor, atat de intens incat te pierdeai hipnotizat in frumusetea buclelor negre si a miscarilor angelice demonice. Simetria sa era exacta, construita parca sa acopere o catedrala in ani de munca. Simtea ca trebuie sa ia o pauza asa ca cu ultime influente se opreste, iar odata cu oprirea sa timpul sta pe loc. Din capatul salii apare un domn sobru, lipsit parca de grija zilei de maine avand in maini un contract imaculat.      "Impresionante miscari ce-ti desarvarsesc caracterul de superior al rasei tale. Te urmaresc de ani intregi si pe langa tine eu par un lepros care vrea sa iti puna in ghips niste oportunitati. Sunt plin de framantari in ceea ce te priveste si nu te vreau inchisa in aceasta sala...

     Aprinde-ti o tigara, hai sa vorbim, deoarece nu te-am adus aici sa ne privim in ochii ca doi inamici gata sa se sfasie. Te-am chemat sa iti spun de mine, stiu ca suna egoist, dar vreau sa stii ce-am mai facut de cand ne-am luat a nu stiu cata oara adio in van. As dori sa spun ca viata mea e acum scrumul aceste tigari, scurta, astazi sunt copilul ce nu are puterea intelectuala necesara sa inteleaga lumea, maine adolescentul ce se crede neinteles si vrea sa plece in neant, numai sa plece, apoi poimanine voi deveni adult, un adult ce nu iubeste, nu este iubit, doar privit cu ura si impins sa mearga degeaba prin deserturi vomate de vise. Asa sunt eu momentan, nu mai plag, caci toate astea sunt precum scrumul, odata greoi cade si este calcat, nimic interesant. Nu mai vreau preschimbare, nu mai cred in natura. Mai tii minte? Natura noastra, materia noastra ce plange asemenea unui tablou faimos intr-o galerie de arta sobra. Acum am doar o dorinta in aceasta dupa-amiaza pust...

        Urme de carmin pe mainile patate cu stele. Gest efemer ce cutreiera ziduri inalte. O fractie rezolvata gresit a vietii. Aroganta care striga in jargoane si vrea sa fie hermafrodita, doar o data. Incestul inimii creeaza morbida tristete. Nebunia organica se urca pe trupul bolnav. Toracele nu detine ura .Sentimente aruncate ca zarurile drept viciu. Un multumesc aruncat in graba in gura unui om. Aluzii care se intind pe mii de ani existenta in ochiul unui Dumnezeu meschin ce imprastie iluzii. Un borcan spart cu vise este lipit cu lacrimi dulci. Catargul unui vapor al urii se rupe .Intr-un dormitor se zbiara in acorduri. O femeie isi sterge expresia nefericita si merge langa inchizitor. Un personaj feminin a fost omorat de sperantele intunericului. Granita dintre nebunie si fericire tocmai a fost reconstruita. O ironie aruncata in aer face un suflet sa explodeze la ora 8. Niste fete imbracate sumar spun la telefon "El a fost o jucarie.". Karma nu iarta. O lama se...