Viață
„S-au dus grămezile noastre de fericire undeva în jos, răstălmăcite în întuneric.Mă simt apatic, lipsit de empatie pentru orice și oricine.Ce caut aici nu îmi dau seama.”
„Ești un introvertit convins, Charles.Gândește-te la toți cei care au nevoie de tine.Pragmatismul tău, dedicarea ta de-a lungul anilor, perfomanțele ce tot apar.De ce nu le vezi și pe acestea?Ridici castele de sare și gust amar în jurul tău.Oamenii au nevoie de tine.”
„Ești femeie.Toate femeile sunt gânditoare spre mai bine.Aș fi ipocrit dacă aș afirma că mă simt bine unde mă aflu acum.Asemenea unui ramolit mă simt.Numai că în oglinda unde eu mă uit, visul acesta nu este altceva, decât o piesă mediocră de teatru.”
„Cât poți fi de misogin uneori.Ai avut o grămadă de întrebări în trecut pe care ți le-ai adresat și tot tu ți-ai răspuns la ele.Uneori am impresia ca pe lângă figura asta plină de sarcasm, ești un om foarte trist.”
„Mă iubesc prea mult ca să fiu fericit.Comfortul meu nu este aici.Poți numi ce spun cinism, dar locul ăsta este opus cu ceea ce îmi doresc.”
„Ești narcisist.Ai dori ca toată lumea să te înconjoare de epitete.Oamenii vin la tine cu un scop, acela de a reda trupul în simțirile de altă dată.”
„Da, dar uneori tot eu văd cu urmează să fie îngropați.Crezi că este normal?Are vreun sens că sunt apreciat când eu când ajung în casa mea sting toate luminile să nu îmi văd mâinile, să nu îmi văd chipul alterat de stres, cafele și cunoaștere?Nu, nu are.Sunt mai efemer ca toți cei ce vin la mine, mult mai instabil și negativist.”
„Am impresia că nu ești fericit când vezi un zâmbet pe fețele lor.De parcă le-ai dori moartea.”
„Vorbești prostii acum.Nu simt bucurie, doar frustrare că știu că nu eu le ofer zâmbetul ăla, ci ceea ce mă ajută.Nu toți sunt eligibili, nu toți au șanse.Nici eu nu am destul de multe șanse.”
„Orgolios om mai poți fi, Charles.Ai un succes imens în momentul actual.Însă tu ești din ce în ce mai arogant, sictirit.Un paradox umblător.”
„Sunt un singur cuvânt, Miranda.S.C.E.P.T.I.C.Sceptic.Vezi?Nu este greu de pronunțat în meseria asta.Dacă eram zugrav, poate era altă treabă.”
„Nu trăim într-o utopie.Suntem într-o lume reală, aici se întâmplă lucruri serioase.Ar trebui să fii mai modest uneori în cuvinte jignitoare asupra propriei persoane.Lumea va crede că ai probleme ce necesită ajutorul Sandrei.” spune Miranda râzând.
Într-un costum albastru, o domnișoară parcă de abia ieșită de pe băncile școlii, cu ochii în lacrimi, tremurând haotic și cu venele capului vrând să se elibereze din corp, strigă:
„Un cardiolog, vă rog!A făcut infarct!”
„Ești un introvertit convins, Charles.Gândește-te la toți cei care au nevoie de tine.Pragmatismul tău, dedicarea ta de-a lungul anilor, perfomanțele ce tot apar.De ce nu le vezi și pe acestea?Ridici castele de sare și gust amar în jurul tău.Oamenii au nevoie de tine.”
„Ești femeie.Toate femeile sunt gânditoare spre mai bine.Aș fi ipocrit dacă aș afirma că mă simt bine unde mă aflu acum.Asemenea unui ramolit mă simt.Numai că în oglinda unde eu mă uit, visul acesta nu este altceva, decât o piesă mediocră de teatru.”
„Cât poți fi de misogin uneori.Ai avut o grămadă de întrebări în trecut pe care ți le-ai adresat și tot tu ți-ai răspuns la ele.Uneori am impresia ca pe lângă figura asta plină de sarcasm, ești un om foarte trist.”
„Mă iubesc prea mult ca să fiu fericit.Comfortul meu nu este aici.Poți numi ce spun cinism, dar locul ăsta este opus cu ceea ce îmi doresc.”
„Ești narcisist.Ai dori ca toată lumea să te înconjoare de epitete.Oamenii vin la tine cu un scop, acela de a reda trupul în simțirile de altă dată.”
„Da, dar uneori tot eu văd cu urmează să fie îngropați.Crezi că este normal?Are vreun sens că sunt apreciat când eu când ajung în casa mea sting toate luminile să nu îmi văd mâinile, să nu îmi văd chipul alterat de stres, cafele și cunoaștere?Nu, nu are.Sunt mai efemer ca toți cei ce vin la mine, mult mai instabil și negativist.”
„Am impresia că nu ești fericit când vezi un zâmbet pe fețele lor.De parcă le-ai dori moartea.”
„Vorbești prostii acum.Nu simt bucurie, doar frustrare că știu că nu eu le ofer zâmbetul ăla, ci ceea ce mă ajută.Nu toți sunt eligibili, nu toți au șanse.Nici eu nu am destul de multe șanse.”
„Orgolios om mai poți fi, Charles.Ai un succes imens în momentul actual.Însă tu ești din ce în ce mai arogant, sictirit.Un paradox umblător.”
„Sunt un singur cuvânt, Miranda.S.C.E.P.T.I.C.Sceptic.Vezi?Nu este greu de pronunțat în meseria asta.Dacă eram zugrav, poate era altă treabă.”
„Nu trăim într-o utopie.Suntem într-o lume reală, aici se întâmplă lucruri serioase.Ar trebui să fii mai modest uneori în cuvinte jignitoare asupra propriei persoane.Lumea va crede că ai probleme ce necesită ajutorul Sandrei.” spune Miranda râzând.
Într-un costum albastru, o domnișoară parcă de abia ieșită de pe băncile școlii, cu ochii în lacrimi, tremurând haotic și cu venele capului vrând să se elibereze din corp, strigă:
„Un cardiolog, vă rog!A făcut infarct!”
Comentarii
Trimiteți un comentariu