Am o fântână secătuită în suflet
Am fântână secătuită-n suflet de eșecul dureros c-am fost cruțat. Ce-am mai certat moartea aprinsă și ce-o mai priveam când se dezbrăca lăsându-și suav pe umerii albi mantiile negre de dezastru. Un curtezan al infernului ce zugrăvea pereții cu sânge, nu mă temeam să mor, căci voiam să mă iubesc cu moartea, ce veșnic ar fi fost... Am o fântână secătuită-n suflet și-e beznă deasă, mi-e frig cumplit, iar iubita mea nu mai vine astăzi cu elixirul morții să mă facă fericit. Moartea mă-nșeală iar cu alții...