E negru...

              Disper...De ieri simt o durere surda care imi porneste din mijlocul coloanei si se opreste in moalele capului.De ieri tremur la fiecare zgomot mai puternic, la fiecare usa trantita, la fiecare miscare mai stranie.Am ramas captiva intr-un cosmar din care nimic si nimeni nu ma poate trezi.Cu toate acestea nu am fost acolo, nu am vazut, nu am simtit, dar stransoarea si teama mi-e inclestata pana in maduva oaselor.N-am putut dormi cum trebuie.Am ramas cu o lipsa, cu un gol, care desi nu este al meu pe de-a intregul se afla acolo.Ganduri negre imi vin in minte si imi pun constant intrebarea "De ce asa?", insa nimeni nu apare sa raspunda.Cu ochii inchisi imi imaginez un clavar, un infer care seaca totul si ma vad si pe mine acolo.Pana si in somn am avut senzatia unei arderi continue, unui tremur ca in momentul in care febra mare napusteste asupra corpului.In plina noapte am avut senzatia ca ma inec si m-am trezit cu ochii umezi si tusind.
              Mi se rup bucati din suflet si am o vraieste pe care nu o pot aranja, o cantitate de stari, probabil care daca le-as fi putut transpune in exterio m-ar omori pana si pe mine.Am greutatea unor haltere pe mine si ma simt prinsa sub ele neputand iesi.Am scurte clipe cand imi vine sa plang.Dupa toate acestea ma simt inutila si insuficienta ca om.Parca vinovatia ca eu sunt bine imi da tarcoale.
             Nu-i scriere de emotie, de dorinta de a iesi in evidenta.E scrierea unui soc, unei traume cu toate ca nici n-am fost atinsa.Ma strang peretii si e negru totul.
"De departe vine prefestirea unui sfarsit apasator
si eu imi port tristetea ca pe un copil prin sali de spital reci si intunecoase."