Arzi

           Arzi, arzi toate partiturile sufletului, arzi ochii cunoașterii, arzi mâinile creației, arzi tu cu totul ca dar al absolutului.Fă-te cenușă, ca mai apoi să te înmoaie alții cu apă și cu tine să picteze șapte pânze așezate asimetric, șapte vieți diferite, șapte obloane închise, șapte iubiri pierdute, șapte lacrimi să curgă peste soluția creatoare.Tu ai dărui o altă cale, ai face bine unei societăți ruinate de interese, te-ai contopi cu șapte pânze albe pure, ai trăi amețeala izolată în creație.Ți-ar face lumea ochi gigantici cu care să măsori alte creații sau altă lume, ți-ar pune un preș în fața picioarelor pe care tu să te ștergi de păcate, iar apoi să intrii într-un lăcaș sfânt, ți-ar pune din greșală și voința acolo.Ți-ar face lumea o oglindă, să te privești și să îți pară rău că ești creație, ți-ar pune din greșală și inumanitate, ca să mai poți rezista puțin pe pânză.În cel mai rău caz, ai fi un anotimp, de preferat ceva rece și sumbru, ca să nu poți aștepta vreo rază solară.Dar știi ce îți face lumea acum?Te mătură, te face să dormi în speranțe trecute, te înfioară cu gânduri, îți arată portrete imortalizate fără suflare, te îmbălsămează  cu plictisul de idei și păreri.Înainte de înmormântare te mai atinge încă o dată un soare palid și toată lumea plânge, dar nu că ai fi putut picta o altă lume, dar te-ai dus, ci de fericire că au scăpat de încă cineva care ar fi putut zămilisi un infinit.