Acid

Derulează-mi ploaia, iubito
până când se transformă în acid,
iar cu mâinile-ți de ceară acoperă-mă
să nu mor de asfixierea ploii.
Când te vei ridica să te duci spre geam
să-mi pui la căpătâi lumânarea,
căci fără tine sufocată-n mine
nu pot sta fără să-ți respir aerul.
Să nu te sperii de oamenii topiți,
nici de fumegândele suflete ce se vor plimba
pe astfaltul făcut polei de acid.
Eu am să fiu întotdeauna lângă
să-ți prezic viitorul și să opresc
lacrimile-ți usturătoare ce spală
acidul sufletului meu plumburiu.